Ana Maria Tatucu

Articolul acesta este pentru acel moment cand esti obosita, copilul e racit, esti inainte cu o saptamana de salariu, ar trebui sa te speli pe cap si undeva cosul de rufe rivalizeaza cu Mont Blanc. Si mai auzi ca niste nebue au iesit in strada sa ceara nu stiu ce drepturi ale copilului nenascut.... Cred ca imaginea va este quasi cunoscuta, in diverse variante si cu tablouri diferite. Si in acel moment, iti dai seama ca nu ai nici paine, iei copilul in brate, iesi pana afara, cumperi ceva de la parterul blocului, urci inapoi si in spatele tau auzi "ce naspa e asta, in p**a mea". In secunda aia ai avea forta lui Batman si a lui Hulk la un loc sa ii dai un pumn in plina figura aceui individ fara nici un regret. Cu toate acestea, iti strangi copilul in brate si pleci mai departe.

Ma oboseste de ceva vreme expunerea vergeturilor provocate de sarcina si nebunia de a le expune la infinit. Ma oboseste pentru ca e un cliseu obsesiv deja. Cicatrici, vergeturi pe burta, pe fund, pe sani, pe picioare, vene sparte, toate purtate ca si o emblema a maternitatii eroine. Maternitatea nu are treaba cu asta. Si vergeturile fac parte din viata, precum cosurile, petele de pe fata, celulita, foliculita, caderea parului, nu sunt semne de eroism, sunt semne de viata. Asta inseamna viata, inseamna transformare, inseamna inflorire, degenerare, inseamna durere si bucurie. 

Vergeturi au si adolescentii, ba chiar si barbatii.