4 milioane de români sunt bolnavi sau au pe cineva din familie diagnosticat cu cancer
Genul acesta de titlu de obicei sperie sau da acea reactie de ignore. Dar exista niste fapte si nu le putem ignora. Mai jos vedeti informatii din comunicatul oficial, eu consider ca este un studiu care arata foarte bine care este stadiul in care ne aflam ca si nivel de sanatate, un fel de trezire la realitate. Avem din ce in ce mai putina incredere in sistemul de sanatate si desi sunt atatea inovatii, in Romania ajung greu sau sunt extrem de scumpe.
Studiu InoMed-IMAS ne aduce un rezultat nu foarte imbucurator, 5,2% dintre români au fost diagnosticați cu cancer, la un moment dat, de-a lungul vieții
Centrul pentru Inovație în Medicină (InoMed) și compania specializată în studii de piață IMAS au realizat prima cercetare sociologică reprezentativă la nivel național care și-a propus să evalueze relația dintre români și cancer. Datele au fost colectate în perioada 1-20 aprilie 2016, pe un eșantion reprezentativ la nivel național.




